Drepturile omului

Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) organism independent, cu personalitate juridică, înfiinţat prin lege – Legea nr. 9/1991-, reprezintă prima instituţie naţională pentru drepturile omului creată în România după 1989, recunoscută de către Comitetul de Coordonare a Instituţiilor Naţionale pentru Drepturile Omului din sistemul ONU.

Prin înfiinţarea acestui organism, autorităţile româneşti răspundeau, la acea vreme, preocupărilor Organizației Națiunilor Unite, Consiliului Europei și Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, care prin numeroase rezoluții și recomandări încurajau crearea şi dezvoltarea unor instituţii naţionale independente cu atribuţii specifice în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor omului şi prin alte mijloace decât cele din sfera judiciară. Prin crearea Institutului Român pentru Drepturile Omului ca organism naţional independent de promovare a drepturilor omului s-a urmărit pe de o parte umplerea unui gol, existent în acel moment, între prevederile legislative şi militantismul pentru drepturile omului, iar pe de altă parte să se asigure o armonizare între structurile statale şi societatea civilă prin înfiinţarea unei instituţii capabile să coopereze cu amândouă.

Institutul este membru al Reţelei Europene a Instituţiilor Naţionale pentru Drepturile Omului, al Asociaţiei Comisiilor Francofone de Drepturile Omului, al Institutului European de Drept de la Bruxelles şi al Institutului Internaţional de Drept de Expresie şi Inspiraţie Franceze. IRDO a urmat în întreaga sa evoluţie respectarea Principiilor de la Paris formulate în 1991 la Conferinţa consacrată instituţiilor naţionale de drepturile omului, principii devenite document oficial al Adunării Generale ONU în 1993, şi care au în vedere un mandat „cât mai larg posibil”, care să aibă la bază standardele universale ale drepturilor omului şi care să includă dubla responsabilitate de a promova şi de a proteja drepturile omului, acoperind toate drepturile, independenţă faţă de guvern, independenţă garantată prin Constituţie sau prin lege, putere adecvată de investigare, pluralism, inclusiv prin structura personalului şi/sau cooperare efectivă şi resurse umane şi financiare adecvate. Totodată, Institutul s-a dezvoltat potrivit cerinţelor formulate şi de Consiliul Europei prin Recomandările R (79) 16 şi (97) 14 şi Rezoluţia (97) 11 ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. Ancorându-şi preocupările în realităţile concrete ale fiecărei perioade, ale fiecărei etape, Institutul a avut permanent în vedere organizarea unui cadru corespunzător şi crearea unor mijloace adecvate pentru aplicarea şi respectarea concretă a drepturilor omului, pentru o mai bună cunoaştere şi conştientizare a lor.

Institutul şi-a orientat activitatea punând un accent deosebit pe desfăşurarea unor programe şi parteneriate care să răspundă mai bine cerinţelor internaţionale şi naţionale de promovare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, de formare a categoriilor de persoane care au răspunderi în domeniul protecţiei acestora. Colaborarea cu instituţiile publice, mediul academic, organizaţiile neguvernamentale cu preocupări în domeniul drepturilor omului ş.a. şi experienţa acumulată de-a lungul timpului au asigurat Institutului o capacitate sporită de acţiune, în scopul îndeplinirii atribuţiilor conferite de Legea nr. 9/1991, ca instituţie naţională independentă de promovare a drepturilor omului, acesta manifestându-se ca o interfaţă, ca o punte de legătură între instituţiile statului şi societatea civilă.

Astfel, în septembrie 1991, Centrul ONU pentru Drepturile Omului din Geneva (devenit ulterior Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului) şi Guvernul României au încheiat un acord cu privire la punerea în aplicare a unui Program de asistenţă tehnică de specialitate pe o durată de trei ani. Programul s-a încheiat în toamna anului 1994 şi a fost apreciat la final ca fiind „primul program cu adevărat amplu de servicii consultative şi asistenţă tehnică desfăşurat de Centrul pentru Drepturile Omului”. 

Deşi schema de principiu iniţială desemnase IRDO drept adresant al unora dintre activităţile de asistenţă ale Centrului, Institutul şi-a asumat de la bun început, şi a şi fost privit ca atare de Centrul ONU din Geneva, rolul de partener şi coorganizator.

În perioada 1992-1994, au fost organizate ca parte integrantă a acestui program opt serii de cursuri, adaptate nevoilor speciale ale diferitelor grupuri profesionale. Ele au inclus ciclurile „Drepturile omului în administrarea justiţiei” – şase cursuri, „Predarea şi învăţarea drepturilor omului” – patru cursuri, „Mijloacele de informare şi drepturile omului”, „Drepturile omului şi problema minorităţilor”, „Prevenirea şi rezolvarea conflictelor dintre cetăţeni şi administraţia locală”, „Drepturile copilului” etc.Beneficiarii acestor cursuri au fost judecători, procurori, avocaţi, personal din rândurile poliţiei şi penitenciarelor, învăţători şi profesori, reprezentanţi ai personalului administraţiei centrale şi locale, ziarişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în domeniul drepturilor omului.

Aşa cum se apreciază şi în Raportul de evaluare al Comisiei ONU pentru Drepturile Omului, „IRDO a devenit de fapt un factor activ central, atât în ceea ce priveşte asistenţa acordată în organizarea seminariilor cât şi la elaborarea şi distribuirea materialelor informative”. Într-adevăr, subliniază în continuare experţii ONU, în multe privinţe “IRDO a fost partenerul local al Centrului, acţionând ca o legătură neoficială între Centru şi funcţionarii şi agenţiile Guvernului, acordând sprijin logistic, adresând invitaţii participanţilor, recrutând experţi locali, traducând şi distribuind materialele Programului, asigurând premisele şi facilităţile tehnice necesare. Se reflectă astfel, contribuția Institutului, fără de care, Programul nu ar fi progresat atât de eficient precum a făcut-o”.